Companii aeriene Austrian
Companii aeriene Austrian
Compania aeriană Austrian
Austrian este principaul operator de transport aerian din Austria. Compania a luat fiinţă în anul 1957, iar primul zbor a fost efectuat pe ruta Viena prin Zurich până la Londra. Principala bază a companiei este Aeroportul Internaţional din Viena, iar cea de a doua bază importantă este aeroportul din Insbruck. Compania este formată din nouă categorii: cea regională Tyrolean Airways (Austrian Arrows) cât şi cea charter Lauda Air. Încă în anii 60 compania oferea zboruri transatlantice, cel mai des cu transbordare, care sunt continuate până în prezent. Până nu de mult, călătorii puteau beneficia de zboruri fără transbordare către Melbourne în Australia. Cea mai mare majoritate a zborurilor companiei Austrian au loc cu transbordarea în Viena. Acest lucru, totuşi, nu reprezintă o povară suplimentară pentru pasageri deoarece pentru a face transbordarea pe aeroportul din Viena este nevoie numai de 25 de minute, iar aeroportul este unul dintre cele care posedă cea mai bună deservire a pasagerilor din lum, iar suplimentar un rol foarte mare în organizarea călătoriei o are orarul de zboruri foarte bine organizat care permite cuplarea zborurilor chiar şi în intervalul propriu.
Compania aparţine la alianţa transportorilor aerieni Star Alliance din anul 2000. În prezent Austrian deserveşte anula cca 11 milioane de pasageri, efectuând zboruri către 130 de oraşe din 66 de ţări pe 5 continente.
Flota Austrian
Austrian posedă o flotă foarte diversificată, care permite deservirea eficientă a traseelor pe diferite distanţe şi de popularitate diferită. Zburând cu, compania Austrian putem fi siguri, că avionul este foarte bine întreţinut din punct de vedere tehnic, mai mult chiar, este una dintre cele mai tinere flote din Europa.
Flota Austrian este formată din 34 de aeronave Airbus şi Boeing. Pe zborurile foarte lungi pe traseele către SUA sau Japonia domină Boeing-urile 767-300ER şi cele 777-200ER, celelalte trasee sunt deservite de către Boeing-urile 737 cât şi trei tipuri de Airbus+uri A 329, A320 şi A321. În plus, sub banderola transporturilor aeriene regionale Austrian Arrows zboară aeronavele Fokker 100 şi 70 cât şi Bombardier Q şi Canadair Jet formând o flotă în număr de 57 de aeronave, în schimb în cadrul zborurilor charter avem la dispoziţie Boeing-uri 737 în număr de 7 bucăţi.
Avioanele Austrian se evidenţiază printre alte aeronave datorită burţilor avioanelor vopsite în albastru şi logo-ul care seamănă cu un avion de hârtie care este amplasat pe coada avionului.
Echipajul de la bordul Austrian
Scopul prioritar al grupei Austrian este de a asigura călătorilor un service şi o deservire cât mai bună înainte şi în timpul zborului. Personalul calificat se ocupă de noi deja pe aeroport. La bordul avioanelor Austrian avem la dispoziţie două clase de zbor business şi economică. Clasa business asigură pasagerilor mese cu diferite feluri de mâncare sau micul dejun cu pâine proaspătă, suplimentar picioarele noastre vor avea mai mult loc, iar mintea noastră nu se va plictisi vizionând filme sau ascultând muzică iar pentru maniacii cumpărăturilor avem la dispoziţie un magazin de bord foarte bine aprovizionat. Totodată, zburând cu clasa economică nu ne vom putea plânge deoarece pe pasageri îi aşteaptă mâncăruri delicioase, un sistem de distracţii la nivelul celui de la clasa business cât şi magazinul din pragul cerului.
Zboruri ieftine cu Austrian
Austrian oferă zboruri directe şi cu transbordare din Viena şi prin Viena. Zborurile directe din Viena au loc pe traseele către Asia, SUA, America Centrală şi Africa de Nord. Restul traseelor sunt accesibile din oricare oraş către care sunt efectuate zborurile companiei Austrian cu transbordare în Viena sau cu transbordare în oraşele de pe traseele de legătură. În Polonia, putem beneficia de serviciile Austrian pe traseul dintre Varşovia şi Gdansk. Din Varşovia, Austrian ne conduce spre lumea largă cu transbordare în Viena.